Tu

Tu

Apuci arcusul cu degetul mare presand contra celorlalte, lasi incheietura moale, apoi umarul face restul. Cealalta mana se desface usor pe grifm incheietura este dura, ca de piatra pentru ca ai nevoie de forta sa apesi corzile. Picioarele sunt indoite, un pic incordate pentru a pastra instrumentul intr-o pozitie perfecta, intr-un anume unghi. Ambele maini canta apoi muzica din capul tau, intr-o sincronizare perfecta cu tot corpul, in timp ce sufletul pipaie ce nasti din functiile tale fizice si ajusteaza cumva gratia notelor…Apoi…dupa un timp, esti muzica. Nu buna, nu rea, nu melodioasa si in niciun caz perfecta. Esti muzica din tine.

Mana dreapta este relaxata, pliata, cu pumnul strans langa falca si cotul intr-un unghi ascutit pe ficat. Cea stanga este usor flexata, in fata ta, ca o teava de tun ce pipaie aerul din jurul tau. Umerii sunt ridicati, picioarele usor flexate, ca niste arcuri, asteapta impulsul. Tot corpul incepe apoi sa lupte, intr-o sincronizare data de ritmul celuilalt. Sufletul e suspendat in frica, anulat de vointa care-ti permite sa te misti, sa lovesti, sa revii, sa eviti… Apoi…dupa un timp esti lupta. Nu buna, nu rea, ritmica, dar in niciun caz perfecta. Esti lupta din tine.

La final, atunci cand varful arcusului ramane pentru o secunda imobil pe corzi in destinderea completa a bratului, la fel cum ultima lovitura ti-a plecat din sold, a urcat cu un geamat de carne spre umar si s-a pulverizat din incheietura spre adversar, iti ridici privirea din tine si te uiti imprejur. Le vezi fetele zambitoare, aplauzele, si te judeci in suflet.

Ai invins?

Share