O umbră

O umbră

I se mai vedea umbra verighetei pe deget. O linie fina taiata de ani. In carne… O crevasa a iubirii ce a fost, fractura unei despartiri iremediabile. Isi duse mana stanga la fata, cuprinzandu-si falca. Cealalta mana cuibari paharul scurt de votca iar gestul de a-l arunca pe gat a fost instantaneu.
Ma uit la el cu o tristete care ma doare adanc in mijlocul pieptului. Continuu…precum linia fina de pe inelarul lui. As vrea sa-i pot rosti ceva, dar ar fi nedrept sa intervin intre ei. Sunt impreuna acum. El de o parte, ea de alta si acea nenorocita linie de pe degetul lui este ce-i uneste.
E batram si singur in suflet. Si nici nu vrea pe nimeni langa. E prea batran sa mai vrea sa inteleaga sau sa cunoasca, e prea sec sa mai fie iubit.
Cafenii umbre ale zilelor lor se intind lugubru peste ochii lui. Paharul se deslipeste din nou de buze ca dintr-un sarut vulgar. Se uita incruntat in fata de masa de parca ar incerca sa sculpteze in ea un blestem. O unica lacrima in cade din ochi. Nu se prelinge, nu-i curge. Ii cade…ca o povara. E ultima?
MORI!

Share