Gri

Gri

Cand vine vorba despre principii, toata lumea crede ca stie despre ce este vorba. Intalnesc mereu acea autosuficienta din partea oricarui om care le invoca intr-o discutie. Cu toate acestea, nu am cunoscut niciun om care sa traiasca sub acestea, dar toti sunt dedicati sa lupte pentru principii. In esenta, principiul este un element primordial din care se naste un sistem. La randul lui, sistemul naste conduite si valori pe care incercam sa le aparam prin societate sau prin mijloacele pe care le producem artificial. Exista insa un punct sensibil: avem pedepse pentru incalcarea unor parti din sistem, dar nu avem pedepse pentru incalcarea principiilor. De ce nu? Un raspuns ar fi acela ca este mai usor sa lupti pentru principii decat sa traiesti potrivit lor. Apoi, trebuie sa recunoastem, suntem mai buni in declaratii decat in infaptuire. E prea greu pentru noi. De aceea invocam motive: copiii nostri, responsabilitatea pentru familie, interese de grup, pescuitul sau iubirea.

Un exemplu in acest sens este cel care interconecteaza, sau macar ar trebui sa interconecteze, principiul dreptatii cu sistemul de justitie. Justitia este un sistem. Dreptatea este un principiu. Legea este o norma, o categorie. In acest punct al intelegerii apare ruptura. Ca om care iubeste legea mai putin decat principiul care o fundamenteaza, dar admite ca legea este ceva viu, transformabil odata cu societatea in timp ce principiul este imuabil, sunt gata sa admit ca justitia are la randul ei nevoie de viata, de evolutie, de greseli. Logica imi spune ca putem admite ca justitia isi suspenda uneori raporturile cu dreptatea atunci cand societatea are nevoie de ghidaje in comportament. Nu este asa ca este usor pe baza acestei filosofii sa armonizam mereu interesele societatii cu cele ale elitei intr-o perpetua devenire spre mai bine? In fond, toate statele-natiune au facut asta pe parcursul sutelor de ani cu scopul de a-si transforma popoarele in masinarii profitabile, docile si fricoase.

A…am uitat sa va spun ce este dreptatea. Este un principiu potrivit caruia fiecare om primeste ceea ce merita. Cum stabilim ce merita? Simplu: prin adevar, nu? Deci pentru a infaptui Justitie prin Dreptate avem nevoie de Adevar! E hilar, nu? Pentru ca in zilele astea, Adevarul are nuante. De gri. Daca adevarul poate fi nuantat in functie de sistemul care-l foloseste, de ce nu am putea sa-l judecam pe Dumnezeu? Nu este asa ca Dumnezeu este deasupra principiului de dreptate? El si mai cine? Ok, si Satana? Ceausescu? Hitler? Stalin? Nea Gogu? Basecu, Boc si Iliescu? “Judecata este a mea”, parca asa spunea Marele Barbos. Atunci noi cum judecam? Tot ceea ce este aceasta tara, ce a devenit, este in afara principiilor pentru care noi luptam. Asta pentru ca nu traim sub ele zilnic si in fond si la urma urmei, atunci cand vine seara este mai simplu sa ne tolanim, fara principii, intre sanii voluptosi ai singurului adevar pe care-l admitem fara discernamant: speranta. Ca si iubirea, nu are nevoie de combustibil. Pentru ca este un sentiment. Spre deosebile de principii, care au nevoie de vointa pentru a ramane implinite, iubirea si speranta nu au nevoie de nimic. Principiile au nevoie de trasaturi de caracter, de functii psihice continue, de capacitati. Si toate acestea in mod continuu. Orice ruptura in propagarea principiului naste aparitia unui tsunami in sistemul creat de acel principiu, dupa care genereaza norme si categorii care vor acoperi cu un val de gri intregul principiu. culmea este ca nu trebuie ca cineva din elita sa faca asta. Nu un conducator, ci un om simplu. Un simplu om este necesar pentru a rupe un intreg fir de matase cusut cu migala intre principiu, sistem si norma.

Unii au murit pentru apararea principiilor. Asta pentru ca nu le era foame, nu?

Share