…

Inainte ca un neam sa poata deveni parte a mondialitatii, este obligat sa-si determine licarul de universalitate din fiinta nationala. Altfel, va sfarsi drept un starv cu valori semantice intr-o obscura carte de istorie.

Pana cand acest popor nu va avea grija de toti copiii sai, fiii neamului vor fi cu totii orfani nationali. Si aici apare intrebarea: cum poti fi un bun parinte daca numai copilul tau beneficiaza de afectiunea ta? Grija fata de semeni, educarea lor in spiritul umanitatii, trebuie sa depaseasca stadiul de initiere intr-un concept mai mult decat zoologic!

De aceea, acest neam trebuie intai cultivat, pregatit pentru “mondializare”, in suflet, si abia mai apoi mobilat intelectual cu notiuni europene si globale. Caci, daca unele natii au evoluat pe forta, inteligenta, stapanirea si manipularea informatiilor, ori pur si simplu pe bani si pe spinarea sclavilor, pe furt, crima sau pe bogatiile naturale, noua ne-a ramas ceva pur pe care ne putem cladi valorea mondiala: bunul simt!

Sunt convins ca Dumnezeu a pastrat acestui neam o delicatete sufleteasca care reactioneaza instantaneu la violarea bunului simt. Este dovada rezistentei in istorie. Un trecut in care nu liderii au inaltat acest neam, ci trunchiul national i-a ridicat pe treptele gloriei, chiar daca nu meritau intru totul. Apoi…pe cei rai i-am tradat si ucis!

Nicio putere a lumii nu ne va pastra un loc pe glob doar pentru ca am fost aici la intemeierea lumilor. Trebuie sa aratam lumii ca are nevoie de noi ca neam, altfel vom deveni doar un paragraf conjunctural intr-o descriere glorioasa a mondializarii triburilor.

Si care poate fi primul pas? Tutea l-a indicat: nu va mai chinuiti semenii! Caci pentru ca un neam sa se prabuseasca definitiv, mai intai se distruge din interior!

Share